A. De ce pângi, o, dona Diana,
De ce ochiu-ți lăcrimează?
Nu ești sfântă și frumoasă
Ca o dramă spaniolă?
Știi: don Manuel, perfidul,
Inconstant iubește-o altă,
Alta brună, dulce, pală,
Ca o noapte-a primăverei.
D. Nu-i aceea ce mă doare,
De ce inima mi-e-amară,
Căci don Manuel ș-acuma
E fidel ca totdeauna;
Dar aceea ce mă doare
Și-ochii mei îi fac să plângă
Este că Negruzzi Iacob
M-a tradus în românește.
A. Și de ce tu să te superi,
Ideal al lui Moretto,
Au în limba cea germană
N-au tradus ei comedia,
Ei, străinii! Însă-n Espańa
Te adoră, o, Madona,
Cum mi te-a creat Moretto.
D. Nici n-aș plânge, caro mio,
De ar fi traducțiune;
Rea or bună, ea nu schimbă
Din valoarea mea internă.
Dar Negruzzi, mio caro,
El a scris o comedie,
Comedie-originală:
Viclenie și amor.
Acolo mă văd pe mine,
Figurând sub nume Elena,
Iar pe Manuel, il caro,
Văd că mi-l numesc Costică.
Dară cum c-a imitat-o
Nici n-o spune, nici n-o scrie,
Ci pe mine mă silește
Să recit la versuri rele
Care sună ca drimbala
A ursarilor gitani.
A. De-a făcut asta Negruzzi
Cu Madona lui Moretto,
Atunci ești nenorocită
Dona Diana, dona Diana!.
Sensul versurilor
Piesa explorează frustrarea Donei Diana, personaj literar, de a fi tradusă și adaptată de scriitori, pierzându-și astfel identitatea originală. Ea se simte trădată de Negruzzi care a imitat-o fără a recunoaște sursa, silind-o să se exprime prin versuri de calitate inferioară.