De-ai fost vreodată patria durerii,
Sărmane cititor, o, scumpe frate,
Închide ochii, și-n singurătate,
Ascultă bine muzica tăcerii.
Ascult-o: Parcă-n taina primăverii,
Prin golul sufletului tău străbate
Un țârâit de greieri pe-nserate
Și-ți cântă-ncet poemul mângâierii.
Simți topindu-se pe-o dulce cale
Deșertăciunea suferinței tale
Și-o soarbe-apoi simfonica tăcere.
Iar doruri noi prin inimă-ți s-avântă.
S-avântă-n armonii de renviere.
Și cântă-n jurul tău tăcerea.. cântă..
Sensul versurilor
Sonetul explorează puterea tăcerii ca refugiu și sursă de consolare în fața durerii. Prin ascultarea tăcerii, cititorul poate găsi o cale de a depăși suferința și de a renaște spiritual.