Văd chip aprins de-o rece-nflăcărare
arzându-mă, el rămânând de gheață,
simt o putere-n două mândre brață
ce mișcă-orice, lipsite de mișcare.
Pătrund eu numai spiritual tău mare
și unic, ce dă moarte fiind viață;
el, liber, lanțuri îmi azvârle-n față
el, binele făcând, dă întristare.
Cum poate-avea frumosu-ți chip, signore,
așa de mult potrivnice efecte,
când dacă n-ai, n-ai altora ce trece?.
Răpitu-mi-a seninul tot din ore
o față – soare cu luciri perfecte
ce încălzește lumea, dar e rece.
Sensul versurilor
The poem explores the contradictory nature of love and beauty. The speaker is consumed by a burning passion, yet the object of their affection remains cold and distant, causing both joy and sorrow.