Ciocanu-mi aspru, grosolana daltă
sculptează omenească-nfățișare
dar pietrei viață-i dă artistul care
mișcat e de-o voință mai înaltă.
În cer e-un altul ce pe sine saltă
și pe splendori din proprie mișcare,
și cum ciocanul din ciocan apare,
el le făcu pe toate, laolaltă.
Azi cel ce mă cioplea, spre bolta mută
sui… Ori știm că-i tare-o lovitură
pe cât ciocanul urcă… Dacă bunul.
atelier divin nu mă ajută,
rămân neisprăvit, o stâncă dură:
ciocanul dus era în lume unul…
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre artist, instrumentele sale și divinitate în procesul de creație. Sugerează că artistul este doar un instrument, iar adevărata inspirație și putere creatoare vin dintr-o sursă superioară.