Se tânguie îndurerata minte
când prin iubire sper să fiu ferice
și cu tari pilde, cu adânci cuvinte,
rușinea-mi amintește și îmi zice:
Te va ucide soarele-i fierbinte
și nu ești Fenix focul să nu-ți strice!
În van! Când vrei să cazi, nu iei aminte
la brațul care vrea să te ridice….
De rău și adevăr îmi dau eu seamă,
am însă și-altă inimă – făclie
ce mă distruge, pe cât îi dau vamă….
Îmi stă-ntre două morți signorul mie:
enigmă-i una, alta-n van mă cheamă
și pierd și trup și suflet pe vecie.
Sensul versurilor
The poem expresses a deep sense of sorrow and internal conflict. The speaker is caught between hope and despair, love and the awareness of mortality, ultimately feeling lost and consumed by inner turmoil.