Icoana voastră, doamnă peste fire,
cum pieptul mi-a fost dat mult timp s-o poarte,
azi când gândim la moarte,
Amor, prin drept, în suflet să v-o sape,
încât cu fericire
a humei temniță să se îngroape…
Prin vânt ori calme ape,
cu-astfel de semn, figura
vă fie cum pentru vrăjmași e-o cruce:
În cerul de-unde v-a furat natura,
model, la îngeri iarăși vă veți duce
și vă vor reproduce,
ca spiritual învăluit în carne
cu chipul vostru-n lume să se-ntoarne.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o idealizare a unei figuri feminine, văzută ca o icoană. Se vorbește despre impactul acestei figuri asupra sufletului și despre întoarcerea ei la o formă spirituală, angelică, după moarte.