Abia văzusem ochii lui de floare
trimiși spre-a vieții fragedă lumină,
că i-a și-nchis și-n înălțare lină
deschisu-i-a spre-a Domnului splendoare.
Că prea târziu i-am cunoscut mă doare,
dar nu sunt eu, ci moartea e de vină;
nu pentru tine raza lor blajină
s-a stins, cât pentru setea-mi arzătoare!.
Ca singular lui Cecchino formă,
Luigi, s-o redau în piatra-I trează,
azi când sunt țărână formele-i divine.
cum un amant în altul se transformă
și arta numai prin model lucrează,
se cade dar să te sculptez pe tine.
Sensul versurilor
Poezia exprimă regretul profund al vorbitorului pentru pierderea cuiva drag, idealizând persoana pierdută prin artă. Se explorează tema transformării și a eternizării prin sculptură, sugerând că arta poate învinge moartea.