De ce atâta soare și drag de viață-n cale?
Aici e mănăstirea cu clopotul de jale.
Cum freamătă pădurea pierdută-n zări departe?
Aici sunt umbre negre cu zâmbete de moarte.
Merg una câte una, sub gânduri reci plecate..
Tu, care vrei odihna de clipe zbuciumate,
Tu, care porți în suflet atâta amintire
Și-n ochi oglinda vieții-nflorite în iubire,
Să nu bați cu nădejde la porțile-nvechite
De veșnicia vremii atât de liniștite;
Mai bine-ntoarce-ți pasul, de-i obosit acum,
Să guști uitarea caldă din viața de pe drum.
Sensul versurilor
Piesa descrie o mănăstire ca un loc al morții și al deznădejdii, avertizând căutătorii de odihnă să se întoarcă la viața de pe drum. Sugerează că uitarea caldă a vieții este preferabilă liniștii reci a morții.