E vast câmpul cu sânge,
Cu trupuri rupte-n două
Pe iarba ce se frânge
În vadu-n care plouă.
Nu-i luna deocheată
Cu pletele vâlvoi.
Ea este moartă-n țeasta
Cuptorului din noi.
Nu-i luna în războiul
Întins peste abisuri,
Ea macină noroiul
Pustiului din visuri.
Aceste trupuri rupte,
Cu piatra solidare,
Își duc pieirea-n lupte,
Pe-a stelelor cărare.
Sensul versurilor
Piesa descrie ororile și absurditatea războiului, concentrându-se pe pierderea, distrugerea și deznădejdea care îl însoțesc. Imaginile puternice ale câmpului de luptă și ale trupurilor rupte subliniază brutalitatea conflictului și impactul său devastator asupra vieții și speranței.
