Au început să mișune, poznașe,
Pentru șoferi grăbiți, mineri sau clerici,
Indicatoare noi, în vechi orașe:
«Atenție sporită! Trec biserici! ».
Cu lanț încinse, trase c-o tânjală,
Alunecă, melci pașnici, pe butuci
Și sfinții nevrozați, pe tencuială,
Își fac cu limba nevăzute cruci.
În fața lor, se cască o distanță
Imensă, presărată cu nevoi,
Când secole-am trăit în transhumanță
Acum plimbăm biserici: n-avem oi!.
Și ca un miel, care-a rămas de turmă,
Clopotnița dispare fără urmă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o societate în schimbare, unde valorile tradiționale (reprezentate de biserici) sunt dislocate și pierdute într-o lume modernă, materialistă și plină de nevoi. Imaginea bisericilor plimbate sugerează o pierdere a spiritualității și o decădere a valorilor morale.