Muntele.
Țin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.
Au trecut peste mine
Mașini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Și tot felul de picioare.
Am simțit soarele până la os
Și luna
Pe la miezul nopții.
Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Și importante
Am făcut bătături.
Și cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Câteodată mă pomenesc urlând:
Circulați numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!
Sensul versurilor
Piesa descrie o entitate (metaforic, un munte) care, deși supusă la greutăți și abuzuri constante, își păstrează stoicismul. Totuși, la un moment dat, această entitate erupe într-un strigăt de protest împotriva nedreptăților suferite.