În ateliere va fi de acum întuneric.
Artistul se va retrage în cotlonul său
năpădit de buruieni și păsări
care și-au abandonat prada după primul lor zbor,
păianjeni gânditori sau nevinovate bacterii,
palpitând pe scara evoluției
și învățând astfel graiul jivinelor înseriate.
De acum se va putea spune orice
despre patima lui pentru orhidee și fluturi.
Și despre rânjetul tâmp
care-i umple fața la mirosul veștilor
strecurate pe sub ușă.
Unii vor continua să susure dulce
căutându-i numele în dicționare.
(Vor fi fiind visătorii?).
Alții îi vor cerceta cu lupa ferestrele
dincolo de care nu se știe ce-a aruncat:
minciuna, moralitatea, retorica, spleen-ul?
(Vor fi fiind desigur contabilii)
Cei mai mulți însă îl vor uita;
și dacă noaptea în somn
vor fi zguduiți de un râs puternic,
înseamnă că au știut ce să uite.
Aici, în ateliere,
între sute de catarge
gânditoare vor exista de acum un pat, o masă și hârtia care tocmai îți arde în mâini, onorabile!
Pentru că iată, acum știi și tu:
Totul s-a mai întâmplat!
Și scălâmbăiala în spatele oglinzilor putrede;
și problema ferestrei care nu vrea să se deschidă; și huruitul;
și rânjetul
O, ceas al tainei asfințit de seară
Căci orice e poem a fost uitare și stingere-n cenușă care l-a aprins
Muzică!
Muzică!
Sensul versurilor
Piesa descrie retragerea unui artist în anonimat și uitare. Versurile explorează modul în care lumea îl va percepe după dispariția sa, oscilând între admirație, analiză și uitare completă. Totul s-a mai intamplat, sugerand un ciclu continuu de creatie si uitare.