Să nu crezi niciodată
când ţi se spune că un poet a murit.
Să nu crezi nici că Paul Celan
s-ar fi aruncat în Sena.
Nu în râul Sena s-a aruncat poetul Paul Celan
ci în adâncul Eternităţii:
el cântă printre lacrimi psalmi pentru Rebeca
stă treaz şi numără orele somnului tău;
el vorbeşte cu gura bogată a toamnei
iar zilele poemelor lui sunt zilele tale
şi ale celorlalţi.
Nu te întrista, Roza
prinde-ţi şuviţa ce-ţi cade pe frunte
cu un vers de-al lui
sau cu toate poemele deodată
şi vei fi încoronată regină.
O coroană de sentimente
pe fruntea ta
un plâns lung al evreilor
iar în inimă
inima perenă a poetului.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus poetului Paul Celan, sugerând că moartea fizică nu înseamnă dispariția operei sale. Versurile îndeamnă la speranță și la găsirea alinării în poezie, chiar și în momentele de tristețe și durere.