Versuri corectate și adnotate
Când omul singur nu are cu cineo vorbă schimba,cu Domnul vorbește,adică se află în reculegerea sapermanentă: tace.Iar Domnul ascultă ce-i spune telepaticgolul din inima omului singur.Fir amar de nisip înmărmurit între ceruri…Dialog mut, înfiripatîntre pustiul profan și deșertul divin:schimb inopinat de experiență.Fastă, singurătatea de ea însăși se umple:tăcere neexplorată,comăfără frați, fără îngeri.
Sunt a râurilor –nu de azi,de altădată,cu sălcii, întotdeauna,de-asupra apei stând aplecate,plângând un înecat,un cap de lună, fascinant,un viitor ce nu se va întâmpla,o scoică,ascunsă în mâluri,mută,păstrătoare a numeluice trezeşte durerea.
Imaginea poetului pe fundal alb.Plutind în aer, poezia.Această candidă plutireo vâna fotograful.
Poate fi un tablou autenticsau un negativbine păstrat în memorie:o fetiță sapă grădinasingurică, sapă o grădină imensăpe când mama eizace bolnavă în casă. Chipul fetiței e palidmâinile – obositepalmele – cu bătăturiși bășici mai proaspete, spartedin care curge zeamași ustură până la lacrimidar durerea nu încape în tablounu se înregistrează pe peliculă. Fetița sapă încontinuusapăun … Citește mai mult
Luna pe cer pare o monedă de gheață.Pe luciul discului alb –umbra pajurii, neschimbată.Ca o poală luminoasă –în jurul lunii – haloul.Tot mai larg, mai rotat.Și cercul ce îl marchează –o rană adâncăplină-ochi cu sânge ceresc.Pe pământvântul răbufneșteîn chinuri cumpliteurlă-a durere..La ferestre – doar oamenice nu pot s-adoarmăurmăresc drama vremii stricate.În tăcere.Nu jelesc, nu se … Citește mai mult
Cerul și mareao imensă scoică boltită.Orizontul nu se sparge.În inima luivisulca o neobișnuită perlă albastră.Un dar al singurătății.
L-am întâlnit pe traducătorul de suferințe.El traduce suferința dintr-o limbă în altă limbă,de la un neam la alt neam,de la om la om,de la suflet la suflet.A tradus și de la trup la sufletși invers.A tradus atât de mult și atât de fidelfiecare suspin,fiecare răcnet,fiecare lacrimă,încât s-a molipsit de suferințăși cum este foarte prinscu suferința … Citește mai mult
Lui Teo Chiriac.Cu plânsul tău răsunător şi virginai deschis uşa ferecatăa acestei lumi.Plânsul cu lacrimişi plânsul cel fără de lacrimimai grav –în ADN elementul de bazăesenţial.Între plânsul tău omenescînteţitşi plânsul firului de iarbămutstrălucesc, vinovatlacrimile plânse de Dumnezeu.
Sus luna scăzutăca și cum cineva ar tăia-o cu ațăca pe o mămăligă de aurjos un om al străziiîn stația de troleibuzpe o bancăîncearcă s-adoarmă.Îi va readuce somnul în viscăminul maternsau un gol îl va ține suspendatimponderabil și fără speranță?Jumătate de lună – o casă și eamergătoare pe cerreceneprimitoaretăiată de o trainică ațănecruțătoare ca viațaomului … Citește mai mult
Ea nu are chipul schimonosit de dureresau nu arată acest lucru,ea nu este proprietar de cuvintefiindcă nu se folosește de ele.Piatra ascunde doar tăcereași din când în cândmai scoate câte un sunet scurt și secatunci când tu sau altcinevase dă cu capul de easau când o împingi cu piciorul la valeca să afle dacă mai … Citește mai mult