Mă plec sub cea mai grea dintre poveri:
O jumătate veac de primăveri…
Dar nu mă dau pe-un tânăr – dragă Doamne! –
Ce cară-n cârcă… douăzeci de toamne!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra greutății vârstei și a trecerii timpului, comparând experiența acumulată cu tinerețea. Vorbitorul, deși împovărat de ani, nu se consideră inferior unui tânăr.