Stăteam la malul Eufratului cândva,
Gândindu-mă, tot scotocind memoria,
La scurta bucurie și la gloria
Ce le-am trăit dulce Sioane-n țara ta.
Despre necazurile mele cineva
Mă întrebă: ”Cum de nu cânți istoria
Faptelor tale bune și victoria
Prin care răul l-ai putut înlătura?”.
Nu știi că pentru cel ce cântec săvârșește
Răul se uită, cât de grav ori dureros?
De-aceea cântă și nu-ți mai plânge soarta.”
Și am răspuns printre suspine: ”Atunci când crește
Năvalnica tristețe, remediul cel pios
E-a nu cânta până la urmă decât moartea”.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de pierdere și exil, amintindu-și de vremurile bune trăite în Sion. Refuzul de a cânta este o formă de protest și o recunoaștere a faptului că singurul cântec potrivit pentru starea sa actuală este cel despre moarte.