În chip de rune, de veacuri uitate,
poartă o semnătură făpturile toate.
Slăvitele păsări sub aripi o poartă
în liturgice zboruri prelungi ca viața.
În slujba luminii, urna fără de toartă,
luna și-o ține ascunsă pe față
vrăjită să nu se întoarcă.
Stane de piatră, jivine, cucută
poartă o semnătură cu cheie pierdută.
Pecete tăinuită de două ori –
față de foc, arătare, care pe țărm
ridici acum brațele peste mare,
o porți subsuori. Rune, pretutindeni rune,
cine vă-nseamnă, cine va pune?
Făpturile toate, știute și neștiute,
poartă o semnătură – cine s-o-nfrunte?
Crinii muntelui – sublunari –
și-o duc neajunsă pe creștet.
Sub ceruri mumele-o poartă pe frunte.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că toate lucrurile din univers poartă o semnătură unică, o rună ascunsă. Această semnătură este un mister, o pecete tainică ce conectează toate făpturile, cunoscute și necunoscute, într-un dans cosmic. Versurile sugerează o căutare a înțelesului profund al existenței și al legăturilor invizibile dintre elementele naturii și spiritualitate.