Nu vă mirați. Poeții, toți poeții sunt
un singur, ne-mpărțit, neîntrerupt popor.
Vorbind, sunt muți. Prin evii ce se nasc și mor,
cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult.
Adânc, prin semințiile ce-apar și-apun,
pe drumul inimii mereu ei vin și trec.
Prin sunet și cuvânt s-ar despărți, se-ntrec.
Își sunt asemenea prin ceea ce nu spun.
Ei tac ca roua. Ca sămânța. Ca un dor.
Ca apele ei tac, ce umblă sub ogor,
și-apoi sub cântecul priveghetorilor
izvor se fac în rariște, izvor sonor.
Sensul versurilor
Poezia este văzută ca o entitate unitară, un popor care transcende timpul și spațiul. Esența poeziei nu stă în cuvinte, ci în ceea ce nu se spune, într-o tăcere profundă care hrănește sufletul și dă naștere la creație.