Cântă cineva în nori de zi
deodată cu zorile. Cine-o fi?
Cântă cineva-n văzduh.
E o pasăre? E duh?
Numai el o fi, numai el:
pământeanul puțintel
cu trupul ca bucatele
mult lăudatele,
cu glasul ca seninul
cu sânge ca aminul.
Numai el poate fi:
Hristosul păsăresc! Cel
ce-n fiecare zi
se-nalță o dată,
biruitor fără fier,
din holdă la cer,
și descântă păcatele
peste toate satele.
Sensul versurilor
Piesa descrie ciocârlia ca pe o creatură divină, un simbol al purității și al legăturii dintre pământ și cer. Cântecul ei este văzut ca o binecuvântare care alungă păcatele.