Părere asemenea unui
cuvânt scris de-o mână pe apă
ce – încă-naintea citirii –
în cercul de unde ne scapă.
E orice legendă. Dar cine
trăiește pe vaste aceste
tărâmuri, pe-adâncile, altfel
decât pe un prund de poveste?
Amară e însă amiaza
de astăzi, și nu se-nfiripă
în larguri nici tâlc, nici visare.
Doar frunzele zboară-n risipă.
În iarnă stă țara. Vai, unde-i
albastrul ei sfânt atribut?
Pădure, restituie-mi zeii,
pe cari ți i-am dat împrumut.
Sensul versurilor
The poem expresses a sense of loss and disillusionment, reflecting on the absence of beauty and meaning in a world dominated by winter. The speaker yearns for a return to a more mythical and vibrant past, symbolized by the lost gods of the forest.