Timpul s-a oprit
și ei tot aceiași cu țanțoșia uzuală;
inima mea în gâfâit de sertralină,
amorțită,
Venus neagră
care dreptul țesește,
o felină trezind în joacă;
la ușă cine
călușelul cheamă,
lacrimă de nailon
la pian stinsă,
a ta esență a pielii de caș
unde gard viu se înalță, roșu sânge
apusul erosului;
și să satur setea mea
fără Ierihon depărtat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de stagnare și alienare, în care timpul pare să se fi oprit. Vorbitorul se simte amorțit și deconectat de realitate, căutând o eliberare spirituală.