Dimineața freamătă în mărăcini; deasupra ghioceilor înmuguriți
acoperiți de rouă ca niște mici virgine, tufișul de azalee
își înalță primele frunze și e primăvară iarăși.
Salcia-și așteaptă rândul, malul
e învelit într-un puf verde și șters, prevestind
mucegaiul. Numai eu
nu particip – am înflorit deja
mai devreme. Nu mai sunt tânără. Și ce
dacă? Vara e-aproape, la fel și zilele
lungi și putrezite de toamnă în care voi scrie
marile poeme ale jumătății mele de viață.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a acceptării îmbătrânirii. Naratorul se compară cu natura, observând ciclurile de renaștere, dar simțind că și-a trăit deja primăvara.