În sfârșit, cu munții
Numai, singur sunt!
Murmură pârâul vesel,
Și eu cânt!
Hai, pârâu! Aleargă
Mai clocotitor!
Am scăpat de oameni
Și de răul lor!
E mai greu suişul,
Nouri dau târcol.
Stâncile par gata
Să se zvârle-n gol.
Sare unda, sare
De pe stânci pe stânci!
Hai, pârâu, prin alte
Văi şi mai adânci!
Florile, pe maluri,
Sunt nespus de vii,
Când le bat, uşoare
Ceţuri aurii.
Aş rămâne, lanţuri
De vieţi în şir,
Să alerg cu unda,
Flori să tot admir.
Dar coboară noaptea
Neagră, pe platou.
Trebuie, la oameni
Să mă-ntorc din nou!
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de libertate și pace găsit în natură, departe de agitația vieții cotidiene. Naratorul își dorește să rămână în acest refugiu natural, dar este conștient că trebuie să se întoarcă în lumea oamenilor.