Să strângem din copacii joși
Și să le dăm ofrandă dimineții.
Azi s-au ivit în ceață prinți frumoși
Și bube vechi le scormone poeții.
Să plângem de destinu-le amar
Când rătăcesc la noi, după iubite.
Dar să-i uităm. Vor nimeri ei iar
La mese de legendă, rotunjite…
Salcâmii gem de floare dureroasă,
Cad lumânări nătânge-n tânăr crâng.
Privește: călăreți mergând spre casă
Ne poartă bucuria la oblânc.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității și a destinului, folosind imagini din natură și figuri poetice. Sugerează o acceptare melancolică a vieții și a rolului poeziei în a revela frumusețea și durerea.