Glasul și pasul îți cad ușor și blând ca roua pe ziua de muncă.
Unde sunt azi, e-n aer primăvară; la căldura ta vie mă-ncălzesc eu însămi.
Tu-mi înflorești în gânduri, în sânge, și-aș vrea să știu
dacă nu cumva mâinile mele fericite se deschid în grei trandafiri.
Acum ne-nconjoară spațiul zilnic ca o negură lină și moale.
Ți-e teamă să-i fii prizonier, să nu te afunzi în culoarea cenușii.
O, nu-ți fie teamă: în miezul zilnicei zile,
în inima oricărei vieți,
arde cu flăcări tăcute o tainică și-adâncă sărbătoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de armonie și iubire profundă, comparând sentimentele cu elemente ale naturii. Vorbește despre o conexiune spirituală și despre găsirea unei sărbători interioare în mijlocul vieții de zi cu zi.