Lăsând pe mal bărcuța azvârlită,
pe sub banani eu m-am pierdut îndată;
și-ntins la umbra-aceea minunată,
am devenit ca apa liniștită.
Îmi parfumez poetica angoasă
acolo, pe plantația cea sfântă;
mă-ntorc la râu, dar visul mă frământă
și simt din ochi că lacrimi se revarsă.
Cu inima ca menta de-aromată
o pasăre aud cum trist oftează;
și singur sunt pe plaja izolată.
iar când în barcă urc la înserare,
pe unde ea tăcut înaintează,
în baltă văd cum stele dau în floare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și introspecție, petrecută într-un cadru natural idilic. Naratorul se retrage în natură pentru a-și contempla angoasele, dar visul și emoțiile îl copleșesc, culminând cu o imagine poetică a stelelor reflectate în apă.