Pășești tiptil, că nici nu te simțim,
Învăluită-n taină și tăcere.
Sub clar de lună, ești ca o panteră
Pe care-n depărtare o zărim.
Parcă-mplinind porunci dumnezeiești,
Necontenit, zadarnic încercăm
Secretul nepătruns să ți-l aflăm.
Decât apusul mai bătrână ești.
Primești a mâinii mele mângâiere,
Spinarea-ncovoiată s-o-nfioare.
Din depărtări de veac vii și uitare,
Viețuitoare-a unei alte ere.
Nu ești de-aici, ci dintr-un loc închis.
Stăpână peste-un vast tărâm de vis.
Sensul versurilor
Piesa descrie o pisică misterioasă, percepută ca o creatură atemporală și enigmatică, venită parcă dintr-o altă lume. Se explorează ideea pisicii ca stăpână a unui tărâm de vis, sugerând o legătură cu necunoscutul și cu o înțelepciune străveche.