Mâinile-i de evreu, mâini translucide,
Taie-n penumbră șlefuind cristale,
Și seara moare-n jur, și te ucide,
Serile serilor le sunt egale.
Mâinile lui și spațiul de hiacint
Pălind între ghetou, sunt o părere
Pentru senina, calma lui tăcere
Care-și visează clarul labirint.
Nu-l tulbură nici gloria, oglindă
Visată de oglinzi, și suferindă,
Nici fetele iubind sfios, nici ele.
Abandonând metafora și mitul,
Taie cristalul, unul: infinitul,
Hartă a Celui risipit în stele.
Sensul versurilor
Piesa conturează portretul lui Spinoza, un evreu care, prin munca sa cu cristalele, atinge o înțelegere profundă a infinitului și a locului omului în univers. El este detașat de gloria lumească și se concentrează pe căutarea adevărului prin rațiune și observație.