Odaia de hotel, la fel cu celelalte,
și ceasul neatins de taină, tihna
siestei care lin ne împresoară,
și apa de izvor sorbită cu nesat
și ceața-aceea luminoasă care
necontenit dă orbilor târcoale,
adresa unui ins care-a murit
și visul destrămat. În fața ta,
curgând molcom, nedeslușitul Rin.
Și slăbiciunea te cuprinde.
Prea șterse sunt spre-a fi trecute-n vers.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de dezolare și slăbiciune în fața trecerii timpului și a pierderilor suferite. Imaginea cenușii sugerează sfârșitul și regretul, iar versurile reflectă asupra efemerității vieții și a viselor destrămate.