Pe zidu-acela, sub
Un soare pur ca mierea
Tivind, umbrind poiene
De flacără tăcerea.
Se schimbă însorită.
O rază plimbă grații
Pe ziduri. Bucuroasă.
Materie-n relații!
În timp ce vârful unui
Copac – cu strălucirea
Pe frunze, plin de daruri –
Mi-a și furat iubirea.
Fugară prin verdeață,
Presimt aroma lin
Ce-mi va vărsa esența
Din ea: ceva străin.
Străin, precum ea însăși
În ea. Cadou-răsuflet
Al unei lumi unice:
Prin ea ajung la suflet!
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune profundă cu natura și o pierdere a iubirii într-un peisaj idilic. Vorbește despre transformare, relații subtile și descoperirea unui sentiment străin, dar revelator, prin intermediul naturii.