E-o sfântă datorie căutarea
De forme noi, și asta ți se cere:
Dar poți, ca noi, să judeci în tăcere,
Și pas cu pas să-ți drămuiești mișcarea.
Căci îngrădirea însăși, când e-n stare-a
Supune spiritele, dă plăcere;
Și opera-i deplină și-n putere
Când îți alină-n sine însetarea.
Și eu aș vrea-n artistice sonete
Să fac plin de-ndrăzneală dintr-o dată
Tot ce-i mai bun în mine să exulte.
Dar nu prea știu să tai cu gesturi nete
Din lemnu-ntreg o singură bucată,
Și sunt silit s-o fac lipind mai multe.
Sensul versurilor
Piesa explorează dificultatea de a crea artă perfectă și originală. Vorbitorul aspiră la măiestrie, dar se confruntă cu limitări și trebuie să recurgă la metode mai puțin ideale pentru a-și atinge scopul artistic.