Iar așterni pe scumpe văi
Luciul ceții vagi,
Gându-ntreg spre norii tăi
Liber mi-l atragi.
Peste plaiul meu trecând
Ochiul tău senin
Argintește-n zare blând
Propriu-mi destin.
Ce-l rezervi tremurător
Inimii de jar
Ca un spectru-aprinzi ușor
Fluviul solitar.
Când în ierni cu nopți pustii
Morții îi jelești
Și când primăveri-mbii
Mugurii celești.
Fericit cel ce-a uitat
Lumea și-află-n zări
De cel drag îmbrățișat
Plin de desfătări.
Tot ce omului, banal
Și ascuns ca duh,
Prin al inimii dedal
Fâlfâie-n văzduh.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și contemplație asupra destinului, legată de frumusețea naturii și de amintiri. Vorbește despre uitarea de lume și găsirea fericirii în lucrurile simple și în dragoste.