Plete! Închisoare nouă!
Rob vă sunt pentru vecii.
Nu mă-mpotrivesc eu vouă,
Șerpi iubiți și castanii.
Inima doar trăinicie-i –
Flori de primăvară-n miez;
Etnă clocotindă-i vie-i
Ea, sub neguri și zăpezi.
Copleșești ca aurora
Zidul de copaci severi
Și Hatem iar simte ora
Grea de arșiți și-adieri.
Înc-o sticlă! Eu, aice,
Pentru dânsa beau acum.
„Pentru mine-a ars” – va zice,
De-o să afle-un pumn de scrum.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de captivitate voluntară din dragoste, unde eul liric se simte robit de frumusețea și amintirea persoanei iubite. Natura este martoră și complice la această trăire intensă, iar sacrificiul personal este asumat cu o melancolie profundă.