Numai un cer noptatec ne cuprinde,
Plus cercul scrutător
Al lunii ce se uită în niciunde
Și în zidiri ce mor.
Iar nopțile-n alarmă duc spre maluri
Corăbii fumegând
Și rugăciuni țin calea lor în valuri,
Departe de pământ.
Un vânt din larg împrospătează alge,
Sarmatic și plăpând
Și zgomotul, asemeni de catarge,
Pare străpuns de-un gând.
Pontul fierbe-n nisip de gropi, se pare,
În lună oglindit
Și părul înecaților înmoaie,
Pe valuri risipit.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn melancolic, dominat de cerul întunecat și prezența lunii. Evocă imagini ale morții și ale pierderii, sugerând un sentiment de tristețe profundă și de reflecție asupra efemerității vieții.