La ea veni-i spre miezul nopții.
Dormea, iar luna lumina
În geamul ei, − și plapuma
Adăpostea un trup al sorții.
Ea odihnea dormind pe spate,
Cu umeri dezgoliți și grei,
Iar fără griji, ca apa-n cadă,
Stătea în somn viața ei.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă liniștită, în care o persoană doarme profund, protejată de lumina lunii și de somnul odihnitor. Versurile evocă un sentiment de pace și seninătate, surprinzând frumusețea simplă a unui moment de odihnă.