În codru pe rămurele
Cântă multe păsărele,
N-ai să le-auzi niciodată,
Verde foaie lată,
Între ele că se ceartă,
Verde foaie lată.
Glasul de privighetoare
Nu are asemănare,
Iar glasul de ciocârlie,
Verde iasomie,
Până la stele se suie,
Verde iasomie.
Lângă ele, sus pe cracă,
Nu-s altele să le-ntreacă,
Celelalte toate-ascultă,
Verde și-o cucută,
Nu le pare rău cum cântă,
Verde și-o cucută.
De-ar fi la fel și în lume
Ar fi numai vorbe bune,
Am cânta cum cântă ele,
Verde viorele,
Sus pe crengi sau pe vâlcele,
Verde viorele,
La locul loc fiecare,
Verde lăcrămioare,
Și n-ar fi supărare,
Verde lăcrămioare.
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea și armonia naturii, unde cântecul păsărilor creează o atmosferă idilică. Se face o paralelă cu lumea umană, sugerând că dacă oamenii ar trăi în armonie, ar exista doar vorbe bune și pace.