Pe coasta ce coboară lină
Purtând smochini, migdali şi duzi,
Spre marea de-un albastru negru
Pe care-o vezi şi n-o auzi.
Prin pietricele cu flori săpate
Din vremi păgâne stând şi azi,
Răsună limpede fântână
În liniştea de la amiazi.
Măgarul turcului se-opreşte
La jgheab de marmură să bea.
Pe vechiul sarcofag o formă
Mai flutură un val de nea.
Obrazul şters al jucăuşii
N-o să-l cunosc în veci de veci,
Unde-a tăcut ieri gură-i caldă,
Acuma cântă ape reci.
Unde-a lăsat piciorul, saltă
Sub cuta spumei nimfa doar.
Pe urmele desăvârşirii
Se-ntinde-al zeilor hotar.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj idilic, dar melancolic, unde vestigii ale trecutului (sarcofagul) contrastează cu frumusețea naturii. Sugerează o meditație asupra trecerii timpului și a pierderii.