De pe podele urcă valuri moi
De umbră și pe masă se întind.
Oglinda-și limpezește iazul mort
Într-un izvor cu seară cristalin.
Lumina zboară vie peste geam.
Amurgul din afară le-a uitat
Lalelele ce galbene mai ard
În sfeșnicul subțirelui pahar.
Potirul nou al florilor e pumn
Închis ușor pe câte-un licurici,
Potirul lor de porțelan acum
Își strânge-n umbre focul licărit.
Lalele stinse din odaie fug,
Oglindă-n apa morților le ia,
Nălucă lor, în vis, rămâne fum.
Așa doresc și sufletu-mi să stea.
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea efemeră a lalelelor și reflectă asupra trecerii timpului. Metaforele bogate sugerează o dorință de a rămâne într-o stare contemplativă, similară cu imaginea lalelelor stinse reflectate în oglindă.