Dar noi punând cununa de laur şi de mint,
Când Lesbos lesbiană se pierde sub arcade,
În ceasul înserării când mort Phoibos cade
Şi caii de lumină cu umbră se dezmint.
Vom părăsi cetatea iubirilor ce mint..
Fosforescent în noapte se vor ivi Sporade,
Spori-vor fără număr Ciclade şi Pleiade
Pe ceruri şi pe valuri cu încreţiri de-argint.
Zadarnic lanţ de fildeş de ţărm arunci, Selene,
Nu ancorăm triremă de raza unui vis..
Şi stânca selenară dispare Mitilene.
Lais, nu plânge astfel! Sub ramuri de cais
Aşteaptă zeul tânăr şi crud Adonais,
Privindu-ne sosirea pe mările elene.
Sensul versurilor
Piesa evocă o atmosferă melancolică, inspirată din miturile Greciei antice. Vorbește despre o despărțire și o călătorie simbolică, lăsând în urmă iubirile deșarte și căutând consolare în brațele zeului Adonis.