Pe când loveam cu dalta în marmură curată
Cercând să dau ființă eternă unui gând,
Veni, cu dimineața și soarele intrând,
Chrisis mai luminoasă ca raza strecurată.
Stătea făr-de mișcare cu dorul ei luptând.
De mine, și de dansul la fel de speriată;
Ca un copil zburdalnic cu sfiiciuni de fată
De gâtul meu cu teamă trecând cu braț plăpând:.
– Ce vrei să scoți, îmi spune, din stana asta grea?
Și eu cu glasul aspru: – În Paros dur, copilo,
Se va ivi Iubirea senin în fața ta,.
Cu ochii fără umbră ai Venerei din Milo.
Dar se umbriră ochii acelei din Milet:
-Iubirea! Pentru cine? – parcă-ntrebau încet.
Sensul versurilor
Piesa descrie întâlnirea dintre un sculptor și o tânără numită Chrisis. Sculptorul, inspirat de frumusețea ei, își imaginează crearea unei opere de artă, dar dialogul dezvăluie o incertitudine și o melancolie legate de iubire.