Pe marginea fântânii și-a odihnit, amforă,
Cu sânul mic și tare, cu brațul gol, Biblis.
Nevinovat privește cu ochiul ei deschis,
Cu-aceeași limpezime de rază, tuturora.
Dar aplecată-și vede, zâmbind în apă, sora.
Mirată de mândrețea-i, un zâmbet i-a trimis.
Lumina se răsfrânge pe fața-amândurora,
Dar oglindirea-i vie și fata e un vis.
Pe marginea fântânii iubirea izvorât-a,
Plăpândă și străină, în pieptul lui Biblis –
Dar tu, ca jertfă ad-o, în zori, lui Afrodita.
Mioara cea mai dulce și mielul cel mai drag,
Păstorule cu glugă și fluier lung de fag,
Ferită să rămână de dorul lui Narcis.
Sensul versurilor
Poezia descrie o scenă idilică la o fântână, unde Biblis își vede reflectarea. Iubirea se naște în inima ei, dar este îndemnată să o ofere ca jertfă Afroditei, protejând-o de soarta lui Narcis.