Casă ne este
sublimul arbore cosmic,
noul Turn Babel –
şi nu cunoaşte decât doi timpi:
devorarea şi autodevorarea.
Dar acum, iubito,
e ziua a şaptea:
autocontemplarea, încântecul se cuvin
ca un iepure de păpădie
pe harfa câmpiei de rosa canina –
numai de n-ar încolţi prea iute în mine
cancerul fotonilor,
că nici un fruct nu mi-a fost oprit
şi singura morală admisă a fost a bunei lumini –
fereastră în moarte,
înaintea începerii autodevorării, sinistra.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema inevitabilității autodistrugerii și a efemerității existenței. Vorbitorul contemplă ciclul devorării și autodevorării, căutând sens într-o lume guvernată de moarte și transformare.