Ion Minulescu – Da Capo Al Fine

Lui N. Davidescu.
De-a lungul catacombelor săpate
În visele granitului de ieri,
Eu retrăiesc legenda anonimă
A primilor martiri autohtoni
Și-n lumea stalactitelor sonore –
Miraj subteran de palmieri –
Desăvârșesc o Biblie-adnotată
De nesfârșitul șir de Epigoni!..
Sub bolțile de trei ori milenare –
Închis ca-n propriul meu mausoleu –
Transcriu pe pergamentul veșniciei
Ecoul preistoricului Vers,
Și-n fundul catacombelor săpate
În visele proteicului Eu,
Prin glasul meu tălmăcitor de dogme
Vorbește parcă-ntregul Univers!..
Contururile șterse de-ntunerec
Redau viață vechilor Aezi,
Sub degetele lor imaginare
Re-nvie, parcă tetracordul grec,
Și-n bolțile de trei ori milenare
Se-nalță, după epoci, trei grămezi –
De piatră,
De aramă
Și de aur –
Simbolurile tragediilor umane,
Clepsidrul mut al clipelor ce trec..
Trec toți la rând..
Pe lespezile negre,
Ca-ntr-un postum cortegiu funerar,
Trec iambii
Și troheii altor vremuri –
O-ntreagă-apoteoză de fantome..
Iar aiurarea harfei rafinate
Cu fluieratul naiului barbar,
În noaptea catacombelor răsună
Ca-n nopțile venericei Sodome,
Trec toți la rând..
E-atâta majestate
Și-atâta surd tumult în mersul lor,
Și-n lumea stalactitelor sonore
E-atât decor
Și-atâta feerie,
Că iambii
Și troheii altor vremuri
Re-nvie-n subterana tragedie
Dezastrul mitologicei credințe
Și doliul semizeilor ce mor!..
Trec toți la rând..
Exodul neființei
Se pierde-n coridorul milenar,
Iar urma celor ce-au trăit prin cântec
Dispare-n calea celor care vin
Să reclădească-n noaptea milenară
Același alb, fantasmagoric far
Spre care mateloții inspirării
Se-ndreaptă și-azi pe iahtul lor divin..
……….
……….
Martiri autohtoni ai catacombei
În care eu sunt ultimul venit..
Postuma voastră apoteozare –
Că după moarte nu veți mai muri –
Mă-ndepărtează tot mai mult de dogma
Eternității voastre de granit..
Voi sunteți cei ce-ați fost,
Eu nu sunt încă
Decât preludiul celui ce voi fi!..

Sensul versurilor

Piesa explorează tema eternității și a morții prin intermediul simbolismului catacombelor și al figurilor mitologice. Vorbitorul se simte un simplu preludiu în comparație cu martirii trecutului, reflectând asupra efemerității vieții și a căutării cunoașterii.

Lasă un comentariu