Târâș ca dezertorii, julindu-se la frunte,
de două zile luna se cațără pe munte.
Spre umerii de gheață ai Alpilor, cu pliscul
de trăsnet vulturi hulpavi sparg oasele și discul
și platoșa acestui zurliu de cascador.
Sau carnea lui nu-i carne, sau rănile nu-l dor,
că urcă mai departe.. Când o s-ajungă-n vârf,
va să-și decearnă Pluto argintul unui stârv.
Din fundul mării temple excentric taciturne
înfășură abisul ca brâul unei urne.
Sensul versurilor
Piesa descrie o ascensiune dificilă, posibil metaforică, spre un scop necunoscut, într-un peisaj mistic și plin de obstacole. Personajul principal pare să îndure suferință, dar continuă să urce, sugerând un sacrificiu sau o căutare spirituală.