Bat flăcări în policandrele-ascunse.
Și te vei pierde, că trebuia să te văd..
Frunzele sună, sună învinse de frunze.
Și te voi pierde. Și-am uitat cum arăți.
Cară frunze paznicul parcului, cară pictură.
Ce e cu auzul ăsta? Ce e și cu el?
Că de-aproape n-aud și de departe aud
Și vine și te fură nu știu cine, Fără mâini. Fără chin.
Și te duce.. Parcă aș fi înăuntrul unui polip
de vâlvătăi și prăpăd. Înăuntrul unei stele năuce
care se umple de mine.
Eterne-s poate doar micile simplități.
Trebuie să ne mulțumim cu durerea.
Eternă-i tăcerea.. sau cine?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere și singurătate, folosind imagini poetice legate de natură și spațiu. Naratorul pare să se confrunte cu uitarea unei persoane dragi și cu acceptarea durerii ca parte a existenței.