Ion Caraion – Solitarul Obiect Cosmic VIII
Ne-am lăsat orașele spânzurate-n oroare– și trenurile, acele trenuri prin neguri..și râurile ce nu mai conteneau de soare..Plouă în lumea cealaltă.Norul e sângele meu.
Versuri corectate și adnotate
Ne-am lăsat orașele spânzurate-n oroare– și trenurile, acele trenuri prin neguri..și râurile ce nu mai conteneau de soare..Plouă în lumea cealaltă.Norul e sângele meu.
Bat flăcări în policandrele-ascunse.Și te vei pierde, că trebuia să te văd..Frunzele sună, sună învinse de frunze.Și te voi pierde. Și-am uitat cum arăți.Cară frunze paznicul parcului, cară pictură.Ce e cu auzul ăsta? Ce e și cu el?Că de-aproape n-aud și de departe audȘi vine și te fură nu știu cine, Fără mâini. Fără chin.Și … Citește mai mult
Mâncam din profet și timpul se reîntorsese în timp.Și te-ai făcut craterul cu scorburi ca un Hades.Corabia se leagănă – o falcăde statuiestrăbătând apele veșnice.Am fost doar durerea.Se umplu vasele tăcerii dintre noi.Mergeam pe-un drum pe care umbre mai merseseră.Izvorul iese din mare și-și culege trecutul.Bărbatul și femeia și-ascund semințele-n pliscul mierlelor.Căutați doagele corabiei lui … Citește mai mult
Ca un sânge alb și zdrențuitne jucam de-a șarpelemorții mei n-au murit… nu vor muri niciodată.Am să mă sărut cu plânsulși-am să mă dau huța-n lacrimi.Făclia lua forma unei femei care se scaldă.Neliniște caldă,zăpadă puțină… Meschinării…Ne-am lăsat coiful în întrebări colorate,melancolie citadină –și coiful coclește-n grădinăîncolăcit printre sâmburii focului…Atât se mai poate…
Pierdeam popoare la ruletă și țări după țări…Se spânzurase lumina-n păduri.Cuvântul foc a luat forma focului.Cuvântul femeie n-a luat forma femeii.Cuvântul cuvânt a luat câmpii.Cuvântul ruletă lua forma infernului.Eroarea și oroarea de existență.În jurul solitarului obiect pierdutincendii cuprind non-timpul… Abureaugalaxii…Obiecte pentru medici.Să urăsc rândunelele că pleacă și vrăbiile că rămân?