Două spectre mute ca doi vornici
și-una goală – plină de tuleie.
Beam toți trei în fundul unei grote.
Ea vorbea mult, tu tăceai mult.
Șerpii umbrei șovăie pe ziduri –
și-i spunea Rebeca.. Da.. Rebeca..
Și-am chemat-o blând la masa noastră:
părul negru-i gâlgâia în noapte.
Gata parcă viața să-și încheie,
ne-a privit cu ochi de disperată.
Lujer mic, de smoală, cu dinți hulpavi.
Curge sânge din inima mea și râd.
Sfeșnice de-argilă ardeau pe masă,
creanga lumii fumega-n pahare,
beam toți trei în grota-ntunecoasă
și-i spunea Rebeca.. mi se pare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă misterioasă și întunecată, posibil într-o grotă, unde trei personaje, inclusiv Rebeca, sunt prinse într-o atmosferă de disperare și moarte. Versurile sugerează o stare de spirit melancolică și o apropiere de final.