Un pom se depărtează de-o țară și toamna
își scutură fructele pe umerii munților,
fulgeră cu boturi de turme, cu prevestiri și blazoane,
copilul meu aleargă să-și prindă umbra
– păpușă a poemelor vârstei –
se apropie un templu de-o femeie
și-n părul ei cad
patru sâni sălbatici din patru republici
ca patru ierni cu lupi ca patru ciocuri
de pasăre din care
soarele și gara se rostogolesc într-o muzică
de orașe-tumori,
de coapse poleite cu liniște și întuneric,
de lumini zburând de la o disperare la alta
prin minciuna ninsorii.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a pierderii, folosind imagini puternice din natură și metafore complexe. Versurile evocă un sentiment de melancolie și reflecție asupra efemerității vieții și a amintirilor.