La depărtare mică de vid și de-acasă
un foc se-aprinde-n miezul deșertului, despică
văzduhul și rozându-l
ca pe-o legumă-i lasă
în palmă restul cărnii – asceză? rugăciune? –
reptila scoate limba, la flăcări, bifurcată
și gustă focul
pe urmă scuipă sâmburii.
Cerul e-o pată,
un cărbune.
Sensul versurilor
Piesa explorează o transformare spirituală într-un cadru arid și izolat. Focul simbolizează o forță purificatoare, iar imaginea deșertului sugerează un loc al introspecției și al revelației.