Arborii se destramă subțire
în coaja lor: de tingire.
Despre cine nu plânge, spicele-n gând
murmură blând, murmură blând.
Ziua ca o vițică s-a oprit la fereastră
și se uită-n singurătatea noastră.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și introspecție, folosind imagini din natură pentru a ilustra sentimente de singurătate și reflecție asupra vieții. Arborii, spicele și ziua devin simboluri ale trecerii timpului și ale fragilității existenței.